"Vulturul isi impinse usurel odrasla spre marginea cuibului. In sufletul sau isi faceau loc sentimente contradictorii vazand rezistenta pe care o opunea puiul. "De ce emotia zborului era intotdeauna precedata de teama de cadere?" se intreba. Aceasta intrebare inca nu si-a gasit raspunsul.
Conform traditiei speciei, cuibul fusese construit pe un stei, in creierii muntilor. Dedesubt haul se casca amenintator, nimic de care sa te agati, nimic care sa poata sustine aripile fragile ale puiului. " E posibil ca  acesta sa nu poata zbura si sa se prabuseasca in abis?" se intreba din nou, cu inima stransa de teama. In ciuda tuturor temerilor insa, vulturul stia ca venise timpul ca puiul sa-si ia zborul. Misiunea sa de parinte se apropia de final. Mai ramanea o singura sarcina-imboldul.
Vulturul isi facu incet curaj. Acesta venea dintr-o intelepciune nativa. Pana cand odrasla sa nu-si va descoperi aripile, viata sa  nu va avea sens.Pana la primul zbor, niciun pui de vultur nu stia ce privilegiu era sa te nasti vultur. Imboldul era  cel mai de pret dar pe care vulturul il facea puilor lui. Era dovada suprema de dragoste parinteasca. Si de data asta, vulturul a impins puiul peste marginea cuibului si aceasta si-a luat zborul spre propria viata."
din "Chiar si vulturii au nevoie de un imbold" de David McNally